despre continut contact comanda carti MLM on-line
noutati MLM evenimente oportunitati MLM consultanta MLM biblioteca MLM

Interviuri MLM

Michael Bock    Don & Nancy Failla   




Cei mai experimentaţi mentori în MLM!

Interviu cu Don & Nancy Failla,  

Bucureşti, Forever Livivng Products, vineri, 13.02.2004

11, 14 februarie 2004! Vă sună cunoscute aceste date? Pentru cei care au fost acolo, ele înseamnă o experienţă unică, înseamnă şansa extraordinară de a fi luat parte la 2 seminarii de excepţie, susţinute de Don & Nancy Failla, experţi de talie mondială în MLM.
Celebrii autori ne-au făcut onoarea şi, în acelaşi timp, bucuria de a ne răspunde la câteva întrebări, pe care vi le prezentăm în continuare, având credinţa fermă că vă vor motiva, încă o dată în plus, să credeţi în voi şi în şansa voastră unică de a deveni stăpânii propriilor voastre vieţi.

1. Care sunt cele mai bune motive pentru care aţi încuraja pe cineva să se implice într-un sistem MLM, de exemplu în Forever Living Produncts?

Nancy Failla: Unul dintre cele mai bune motive pentru care îţi doreşti să te implici în FLP este dorinţa de a fi sănătos. Toţi vrem să călătorim, dar dacă nu suntem sănătoşi şi nu avem bani nu putem, nu-i aşa? Deci, FLP vă ajută să vă menţineţi sănătoşi şi frumoşi.

2. Ce v-a determinat să credeţi în reuşita sistemului MLM şi cât de grea a fost ascensiunea până la dobândirea titlului de „experţi" în MLM?

Don Failla: Eu am crezut în acest sistem încă de la început. Am avut şi în America probleme, aşa cum există şi în alte ţări. Oamenii cred că sistemele MLM sunt sisteme piramidale ilegale, „scheme" de făcut bani. Deci, nu este nici o diferenţă faţă de alte ţări. Dar noi am crezut întotdeauna că înseamnă mai mult decât a vinde produse, înseamnă a le da oamenilor o nouă oportunitate pentru o viaţă mai bună.

Nancy: La început, eu nu am înţeles sistemul, pentru că nu ştiam cum poate o persoană să câştige atât de mulţi bani lucrând cu timp redus. Şi totuşi nu este o afacere în domeniul vânzărilor. Don m-a învăţat că este o afacere bazată pe învăţare şi noi, femeile, suntem bune în acest domeniu, pentru că a fi profesoară sau infirmieră sunt, poate, două dintre meseriile cele mai frecvente în rândul femeilor. Când construieşti o afacere în MLM, de exemplu în FLP, acest lucru este foarte important. Apoi Don m-a învăţat marketing şi consider că este cel mai bun stil de viaţă. Suntem atât de încântaţi că aveţi cartea în limba română (n.red: "Prezentarea de 45 secunde" publicată de Editura Digital Data Cluj)! Ea vă ajută, vă oferă principiile şi tehnicile pentru a vă iniţia în afacerile de tip MLM. De aceea suntem şi noi astăzi aici.

3. Care consideraţi că sunt cele mai importante avantaje pe care le are dezvoltarea unei afaceri de tip MLM pentru viaţa personală şi cariera unei persoane?

Nancy: Aşa cum am mai spus, îţi oferă timpul şi libertatea de a face ceea ce este important pentru tine. Dacă eşti o femeie tânără, fără copii încă, ţi-ar plăcea să te poţi duce la cumpărături, ţi-ar plăcea să poţi avea banii care să-ţi permită să mergi în vacanţa pe care ţi-o doreşti. Este extrem de important. Combinaţia între produse şi planul de marketing îţi asigură extra-venitul şi, astfel, stilul de viaţă devine cel mai bun. Oamenii îşi doresc să aibă o viaţă bună, iar sistemul MLM le oferă această oportunitate.

4. În ce fel v-a schimbat viaţa întâlnirea cu sistemul de afaceri MLM?

Don: Nu a fost nevoie să mai mergem la serviciu. În primii ani, Nancy a lucrat, în timp ce eu demaram afacerea. În ultimii 30 de ani, nici unul dintre noi nu a mai fost nevoit să meargă la serviciu. Am avut timp şi bani pentru a sta alături de copiii noştri. Ei şi-au dorit să fie jucători profesionişti de tenis şi am putut să fim alături de ei, să îi ducem în tabere de tenis şi să facem toate lucrurile care erau necesare în acest sens. Am observat că doar 5-10% dintre părinţi sunt lângă copiii lor pentru a-i susţine, pentru că trebuie să meargă la serviciu. Cred că cel mai bun lucru este că nu mai trebuie să te duci la acel serviciu, ai timp şi bani să călătoreşti, să faci tot ceea ce îţi doreşti atunci când îţi doreşti.

Nancy: Consider că este un dar. Pentru că atunci când ai oportunitatea de a fi într-o companie de tip MLM nu mai trebuie să ai o slujbă. Dacă nu îţi place un serviciu, nu mai eşti nevoit să te duci acolo. Acum pot să călătoresc. Săptămâna viitoare este ziua mea de naştere şi voi merge în Spania. Soţul meu îmi oferă acest cadou, deoarece avem timpul şi banii să mergem oriunde ne dorim. Ne facem singuri programul şi lucrul cel mai bun este că putem lucra împreună. Suntem căsătoriţi de aproape 39 de ani.

5. Doamnă Nancy Failla, cum poţi să devii şi ce înseamnă să fii o femeie de succes care lucrează numai pentru ea?

Nancy: Toate aceste lucruri pornesc de la dorinţa de a schimba într-un fel viaţa oamenilor. S-ar putea ca începutul să fie timid, dar chiar şi o sumă mică de bani poate însemna ceva, chiar dacă este vorba despre o cină în oraş, despre divertisment sau despre cumpărarea articolului de îmbrăcăminte dorit. Este puţin, dar continuă să crească. Aşa cum spunea soţul meu, oamenii încep să cunoască afacerea, se implică şi apoi încep să-şi „modernizeze" gândirea. Poţi să faci mai mulţi bani în MLM decât în oricare alt serviciu care nici măcar nu îţi place. Este cu adevărat o binecuvântare, pentru că femeile sunt foarte bune în acest tip de afacere. Ne învăţăm mereu copiii, ne învăţăm mereu soţii, toată viaţa. (n.red.: Cartea doamnei Nancy Failla, "How to be a ... successfull self employed woman" va fi lansată în luna septembrie cu ocazia seminariilor MLM din a doua vizită în România)

6. În ce fel influenţează acest lucru încrederea în sine şi echilibrul unei femei? Îi oferă noi repere ale vieţii?

Bran2 WW.jpg (18069 bytes)Nancy: Îi oferă încredere. Pentru că atunci când ai bani în buzunar ca să faci tot ceea ce îţi doreşti, alegerea îţi aparţine. Nu mai eşti nevoită să ai serviciu, pentru că poţi câştiga mai mulţi bani într-o perioadă scurtă de timp. Trebuie să fii consecvent, să te concentrezi şi să nu renunţi niciodată, deoarece, ca în orice alt lucru pe care îl faci, poţi avea zile mai bune şi zile mai rele.

Ştii că poţi să reuşeşti dacă munceşti inteligent şi, bineînţeles, dacă foloseşti cartea lui Don şi celelalte cărţi şi casete pe care Dan, Daria şi Horaţiu (n.red.: Familia Dumitraş) le au în România.

Aceste materiale le oferă oamenilor posibilitatea să crească şi să aibă mai multă încredere, să se dezvolte şi să facă mai mulţi bani.

7. Ce impresie v-au lăsat vizita în România şi întâlnirea cu românii implicaţi în sistemul MLM?

Don: Foarte bună. Fiecare crede că ţara lui e diferită. Oameni din întreaga lume îşi doresc o viaţă mai bună şi nu este nici o diferenţă faţă de Norvegia, Suedia, Finlanda sau America. Cred că oamenii de aici, atunci când sunt confruntaţi cu o oportunitate, reacţionează diferit decât în America, deoarece acolo există prea multe oportunităţi, în timp ce oamenii de aici nu au avut atât de multe. Se pare că sistemul funcţionează foarte bine aici şi aşteptăm cu nerăbdare să revenim.

Bran1 WW.jpg (14968 bytes)Nancy: Oamenii apreciază foarte mult acest stil de viaţă, în special stilul MLM, deoarece nu au mai avut oportunitatea de a-şi construi propria lor afacere. Aici poţi să faci acest lucru, lucrând cu timp redus, poţi să munceşti în paralel, oricare ar fi serviciul tău. Dar trebuie să spun că ospitalitatea românilor este minunată. Am fost la Cluj şi în Bucureşti, am vizitat Castelul Bran, am fost în „ţara lui Dracula", despre care am auzit în America.

Oamenii sunt deschişi, prietenoşi, foarte recunoscători şi aşteptăm cu nerăbdare să revenim.

8. În încheierea convorbirii noastre, vă rugăm să adresaţi un îndemn atât românilor care nu cred încă în succesul afacerilor de tip MLM, cât şi celor care fac parte din sistem.

Don: Dacă nu cred, îşi pot petrece toată viaţa muncind într-un serviciu stupid şi plictisitor. Tot ce trebuie să faci este să te uiţi în jur şi să vezi persoane care au avut succes în afacere - şi există multe exemple în acest sens. Cu sistemul simplu pe care noi îl predăm, oricine vrea, poate să îşi construiască afacerea. Nu trebuie să fii o persoană specializată în vânzări. Persoanelor care lucrează în vânzări le este greu, deoarece cred că aceasta este o afacere bazată pe vânzare, când, de fapt, este bazată pe învăţare.
Dacă oamenii nu cred, atunci nu vor avea parte de prea multe de la viaţă. Înseamnă că nu vor decât să îşi menţină serviciul pentru următorii 40 de ani.

Nancy: Eu aş spune că, dacă oamenii nu cred, înseamnă că nu îşi doresc nimic. Vor să trăiască aşa cum au făcut-o şi până acum. Tot ceea ce căutăm noi sunt oameni care îşi doresc o viaţă mai bună, indiferent ce înseamnă acest lucru pentru ei. Şi MLM poate cu siguranţă să le ofere acest lucru.
Dacă persoana crede şi ne înţelege, nu există nici un motiv să nu pornească afacerea, pentru că tot ceea ce facem noi pot face şi alţii. Este foarte simplu.
Aveţi instrumentele. Aveţi cartea, aveţi informaţia, totul este la dispoziţia voastră în România. Nu trebuie să învăţaţi prezentări de una, două sau trei ore, pentru că noi vă învăţăm cum să lăsaţi instrumentele să vorbească pentru voi. Este foarte simplu pentru un început bun.

Vă mulţumim pentru onoarea pe care ne-aţi făcut-o, în primul rând de a ne împărtăşi, în cadrul celor două seminarii pe care le-aţi susţinut în România, o parte din experienţa şi secretele reuşitei dumneavoastră, şi, nu în ultimul rând, de a răspunde întrebărilor noastre.

Cristina Popa
Asistent marketing FLP România

cristina@foreverliving.ro


[inapoi]


MLM International Romania, str. Ady Endre nr. 29, 400064 Cluj-Napoca, Romania, tel/fax: +40-264-442124, email: office[at]mlm.ro

[MLMIR] , [DDC] , [RODSA]  and all other products mentioned are registered trademarks of their respective companies.

Questions or problems regarding this web site should be directed to cluj[at]digitaldata.ro.
Copyright © 2002-2011 MLM International Romania. All rights reserved.